Semnificatia Timpului in viata voastra

Posted by Martin Keogh

de Martin Keogh

tradusa de Cristina Lilienfeld

De curand, m-am intors in Southeast sa predau un workshop de Contact Improvisation ce urma sa aiba loc pe parcursul a doua weekend-uri in Washington, D.C., si in Richmond, Virginia. Am predat pentru aceste comunitati de multe ori in trecut si nu vroiam sa folosesc exercitiile mele incercate, cu care nu dau gres niciodata. Pentru a ma provoca atat pe mine cat si pe studenti am creat o tema cu care trebuia sa ma acomodez. Workshopul se intitula “Timpul in viata noastra” ª. Aceasta era descrierea:

In aceste patru zile de workshop vom folosi exercitii de Contact Improvisation pentru a investiga relatia noastra cu timpul. Prin jocuri, putina transpiratie, si unica fizicalitate pe care ti-o confera aceasta forma numita Contact Improvisation vom intreba:

-Cum relationam cu faptul ca avem un timp limitat, finit?

-Ce inseamna a avea destul timp?

-Cum putem dilata timpul concentrandu-ne atentia pe micile detalii?

Aceste intrebari vor aparea din ce in ce mai des cu cat vom stapani mai mult din instrumentele si placerile acestei forme de miscare. Vom accentua momentele in care ne surprindem intr-un “zbor” si urmarea extinsa a acestui lucru.

Ma interesa sa vad daca putem avea o experienta kinestezica a trecerii timpului si nu neaparat una conceptuala. Scopul meu este sa pastrez explorarea una experentiala bazata pe senzatie. Vroiam sa vada daca, in momentul in care ne dilatam atentia pentru a observa detaliile fiecarui moment, timpul pare a-si incetini ritmul.

Intotdeauna am fost interesat de acest subiect al timpului. Am petrecut sase ani in care m-am format si am crescut in Mexic si m-am intors acolo in 1997 pentru a locui pentru o perioada de pauza de trei ani. In Mexic timpul trece altfel; este mai lent ca si cum te-ai misca intr-un imensa arca a calmului. In S.U.A., in special in partea de Nord pare ca niciodata nu ai destul timp. Exista un fel de foamete legata de timp-tot timpul pe fuga, prea multe de facut, senzatia de a fii coplesit, tensiune. Ca si cum am fii la o altitudine foarte ridicata si oamenii sorb timpul cu disperare. Intr-o tara bogata cand vine vorba de de lucruri marunte, neimportante si suprasolicitare suntem saraci cand vine vorba de timp.

Adesea imi incep cursurile spunand: Nu ne grabim nicaieri, nu trebuie facut nimic. Azi avem o gramada timp. Aceste vorbe sunt urmate de oftat si umeri care se relaxeaza cazand un centimetru sau doi. Avem tendita sa ne luptam cu timpul incercand sa indesam atat de multe in in el incat doar auzind ca avem suficient timp si ca deocamdata este destul ceea ce facem ne ajuta sa devenim mai relaxati.

Obisnuiam sa ma plang la cursuri ca mi-ar fi placut sa am mai mult timp. Apoi mi-am dat  seama ca eram o victima a dorintei de prea mult. Acum mantra mea imi spune: fa mai putin. Fie ca am un workshop de 8 ore, fie ca am un curs de 50 de minute am destul timp. Adesea scot din studio ceasurile pentru a ne deconecta de la timpul concret si a intra in timpul corpului nostru.

ª = Poate avea si sensul de Cele mai frumoase momente din viata noastra

In timpul workshopului: “Timpul in viata voastra” i-am intrebat pe cursanti ce parere au despre faptul ca avem sapte ore la dispozitie. Ce imagine au legata de aceasta perioada de timp, este ca o linie dreapta sau ca o linie curba? Ce  simti legat de aceasta linie? Vizualizezi timpul? Sau il simti din punct de vedere kinestezic? Timpul are o textura? Seamana cu catifeaua, cu o alunecare de apa, cu plante care provoaca mancarimi sau este dur ca smirghelul?

Apoi am facut un exercitiu de constientizare care ajuta la a deveni mai prezent si la a potoli controlul constient al mintii. Infasuram o mana in jurul degetului mare de la mana cealalta. Lasand mana sa se relaxeze in poala incercam sa simtim pulsul in degetul mare. Cand l-am gasit numaram de la zece la unu pe bataile pulsului si apoi mai simtim cateva batai. Apoi trecem la celalalt deget. Facem astfel cu fiecare deget pana la cel mic.

Am descoperit ca aceasta observare simpla a unui ritm interior da voie centrului nostru sa se aseze si mintii sa devina mai linistita. Este desemenea un mod minunat de a adormi nopatea cand “micii dracusori” ai mintii nu iti dau pace.

Majoritatea oamenilor vad timpul miscandu-se intr-o directie. In fata noastra este viitorul. In spatele nostru este trecutul. Auzim adesea comentarii de genul: Acest lucru este in spatele nostru acum si trebuie sa ne concentram la ce va urma, la ce este in fata. Cred ca aceasta viziune comuna asupra timpului are un efect asupra dansului nostru. Face ca miscarea noastra sa fie mai lineara si simetrica si mai putin sferica si multifatetata.

Am sugerat clasei sa-si imagineze ca timpul vine la noi din toate directiile, din intreaga sfera deodata si dispare in trecut inauntrul nostru. Timpul ne inconjoara-suntem consumatori de timp; il ingeram.

Am folosit aceasta imagine a timpului venind din fiecare directie ca metoda de meditatie asupra pragului care suntem noi, acolo unde timpul trece din viitor, din exterior in interior , catre trecut. Noi stam la granita dintre doua timpuri. Aceasta mica schimbare de la viziunea lineara asupra timpului la cea sferica a schimbat perceptia noastra asupra timpului de la vizual la kinestezic. In timp ce meditam asupra trecerii timpului ne-am jucat cu imaginatia punanad intrarea timpului catre trecut in: creier, inima, burta, intestine, piele. Ne-am facut permeabili pentru timp simtind cum trece prin noi.

Din acest moment in care am devenit foarte constienti am inceput sa ne miscam corpurile. Am permis vitezei timpului sa ne miste. Ne-am umplut “velele” cu timp cautand locurile in care ne putem misca fara efort.

Cand o persoana tipa intr-un canion, fiecare pestera  trimite sunetul altfel inapoi si persoana stie cum trebuie sa-l trimita pentru a veni inapoi cat mai clar. In acelasi fel fiecare persoana are un ritm propriu in care se poate misca cu luciditate si claritate. Nu vor porunci miscarii ci vor lasa viteza timpului sa-i miste. Oamenii se pot misca foarte mult odata ce au gasit acel ritm. Astfel timp de o jumatate de ora, o ora, ne-am miscat calarind muchiile timpului.

Acest tip de exercitiu ne-a dus mai departe catre un partener. Cu noua informatie si complexitatea relatiei care a luat nastere din lucrul cu partenerul-asteptari, judecati de valoare, reactii – a devenit dificil sa ne pastram acea stare de constientizare pe tot parcursul dansului. A trebuit sa incetinim ritmul. A fost nevoie de exercitiu pentru a linisti destul de mult interiorul nostru,  pentru a obtine o stare in care am putut experimenta dansul cu partenerul nostru ca pe o intruchipare a trecerii timpului. Din acel moment am trecut la alt nivel si am inceput sa ne concentram pe cum sa ramanem in acea stare de liniste interna in timp ce dansam cu partenerul folosind dinamici cat mai variate.

Arta de a astepta

 

I said to my soul, be still, and wait without hope

for hope would be hope for the wrong thing;

Wait without love

for love would be love of the wrong thing;

There is yet faith

but the faith and the love and the hope

are all in the waiting.

Wait without thought,

for you are not ready for thought:

So the darkness shall be the light,

and in the stillness the dancing.

—T. S. Elliot

( I-am spus sufletului meu, stai linistit si asteapta fara a spera

pentru ca speranta ar fii o speranta pentru ceva gresit;

Asteapta fara iubire

pentru ca dragostea ar fii o dragoste pentru ceva gresit;

Inca mai exista credinta

dar credinta si dragostea si speranta

sunt toate in asteptare.

Asteapta fara a gandi,

caci nu esti gata pentru gand:

Astfel intunericul va fii lumina,

iar nemiscarea dansul.)

Lucrand cu timpul ne-a dus pe un drum neasteptat al asteptarii. Am observat ca cei care folosesc o paleta foarte nuantata in acest dans par sa aduca un “fir de liniste” in esenta miscarii lor, o anumita pace. Exita ceva in mijlocul unui dans in viteza si actiune, in mijlocul uraganului de activitate, exista un ochi care aduce liniste. Ma face sa cred ca exista in acesti dansatori un spatiu al asteptarii.

Definitia dictionarului pentru a astepta este cam asa: A fii disponibil sau pregatit, a sta sau a te odihni in expectativa, a avea grija de o persoana (ca semn de respect), a plana asupra pamantului inainte de a veni prada (este vorba de cuvantul englezesc to wait care isi are etimologia in cuvantul wachton-germana veche- care inseamana a avea toate simturile treze).

Eu ma relatez la a astepta ca a fii cu simturile treze si a fii pregatit oricand pentru ceva. Totodata ideea de a plana asupra pamantului in asteptarea unei prazi imi incanta imaginatia. A astepta inseamna a plana cu ochii larg deschisi.

Am cautat multa vreme acel fir subtire care tine de liniste interioara. Desi pare ca s-a intamplat acum cateva vieti, cand eram de aproximativ douzeci de ani am trait cativa ani la niste temple ale religiei Zen si am vizitat manastiri din Orientul Indepartat. In cadrul acestui tip de disciplina meditam zilnic si o data pe luna ne retrageam total pentru meditatie. Ceea ce am aflat despre mine este ca mintii mele nu ii place foarte mult sa stea si adora sa se miste.

Cand am descoperit Contact Improvisation-ul a fost ca si cum as fii intrat intr-o casa in care stiam exact unde se afla mobila, m-am simtit ca acasa. Mi-am dat demisia ca director al Centrului Zen “Poarta goala” din Berkeley, am renuntat la robele mele si m-am dedicat dansului in totalitate. Pentru mine a fost mai usor sa-mi gasesc linistea in miscare decat stand sprijinit pe o perna.

Cand am plecat de la Centrul Zen am vrut sa continui un fel de antrenament regulat. Stiind ca miscarea imi este mai la indemana am decis sa fac yoga dar nu m-am putut adapta la lungile secvente de miscari care se repeta de atatea ori. Dupa zece ani de practica cand mai serioasa cand mai putin serioasa am inceput sa ma intreb: De ce ma stresez in legatura cu asta? Cum pot gasi calea cea mai usoara? Am experimentat pana cand mi-am dat seama ca pot face sase minute de yoga in fiecare dimineata. Sase minute. Merge. O fac cu bucurie. Ma face sa simt ca as mai face si a doua zi imi e usor sa ma intorc la acest antrenament. Cu timpul aceste sase minute s-au inmultit atat ca timp cat si ca efect.

Din aceste cautari despre cum sa potolesc o minte nelinistita ca a mea am gasit diferite metode precum meditatia cu degetul pe care am descris-o mai devreme. Cele mai multe dintre aceste meditatii ancoreaza o persoana in propriul corp si propriile simturi.

-a asculta sunetul cel mai indepartat sau a asculta sunetul din ureche

-a respira pe gura si pe nas in acelasi timp

– o mangaiere lenta si tandra a propriei persoane

-small dance-ul care se produce cand stam in picioare

-constiinta asupra atat tranzitiei dintre inspiratie si expiratie cat si invers

O alta favorita a mea este meditatia pe care am invatat-o de la profesorul Jack Kornfield (meditatie Vipassana) numita “Meditatia stafidei”:

Ia o stafida si tine-o in mana, simte-i greutatea. Cu un deget simte-i densitatea si textura, pulpa, suprafata. Apropie-o de nas si incearca sa devii constient de topografia mirosului acelei stafide. Uita-te in “vaile” si “varfurile” , in “crevasele” intunecate ale acelei stafide. Apoi pune-o in gura, inchide ochii si tine-o cateva minute pentru a obtine intreaga experienta  de a manca o singura stafida. Observa traiectoria aromelor asa cum se elibereaza ele, saliva care se elibereaza. Observa gustul de dupa si ecoul lasat de acesta in gura.

Facand acest exercitiu de constientizare ca pe o inclazire deschide simturile si corpul pentru Contact Improvisation. In timp ce simturile se trezesc incheieturile devin mai lubrefiate creand o deschidere pentru a pastra senzatia in timp ce ne miscam.

Am inceput a doua dupa-amiaza cu stafidele. Continuand sa simtim senzatia si in gustul de dupa este important ceea ce ne invata despre a astepta. Cand dansez cu cineva care are aceasta calitate de a astepta in mod constient, observ ca in timp ce se misca are tendinta sa difuzeze o energie in locul in care tocmai a fost. Inca gusta sau asculta ecoul a ceea ce a fost. Ca partener de dans al acestora am oportunitatea sa relationez in foarte multe feluri, unde miscare pare sa mearga, unde este in prezent si unde abia a fost.

Pentru a expune in imagini ceea ce am spus: Imgineaza-ti ca dansezi cu un partener si sunteti amandoi in picioare si in contact fizic. Partenerul tau incepe sa deruleze inspre podea incepanad de la glezne, genunchi, pelvis. Dar in timp ce partenerul tau se duce inspre pode lasa o mana intinsa la nivelul pieptului tau. Din acel punct el poate fie sa continue inspre podea, fie sa se centreze pe mana ramasa in urma si sa se ridice inapoi folosindu-se de o spirala. Ca partener al lui tu ai alegerea de a relationa cu podeaua ca destinatie, cu miscarea de a cadea in sine sau cu mana care a ramas in aer pe pieptul tau. Lasand ceva in urma se deschid mai multe posibilitati atat pentru tine cat si pentru el. In fiecare moment exista o senzatie de relaxare in multiplele alegeri pe care le putem face. Si in acea abundenta de de optiuni, in acea generozitate a posibilitatilor varful prezentului se deschide. Momentul devine mai viu in tot ceea ce poate oferi.

Cand foarte multe posibilitati apar in fiecare moment nu mai ai timp de autocritica. Ai mai putine sanse sa gandesti: Am pierdut acea miscare, pentru ca pur si simplu sunt atat de multe altele din care poti alege. Calea pe care ajungi sa o iei este pur si simplu contributia ta la acel dans si treci dincolo de ideea a ce este bine si ce este gresit.

Timp de multi ani m-am intrebat cum pot eu sau altcineva sa imi cresc capacitatea de a ramane in acel loc al linistii interioare. Ceea ce am descoperit este necesitatea de a renunta la un control al vointei, sa scap fraiele, sa las creierul animal(inconstientul) liber si corpul sa vorbeasca mai tare.

Exista un dictator interior care cere o rezolvare fixa si care nu poate fii schimbata. El vrea o singura imagine a “fluviului”si nu sa lase tot raul sa curga.(Dictatorul meu interior vrea deasemenea ca ceea ce predau eu sa fie distractiv pentru studenti). Cum crestem capacitatea de a trai cu o nerezolvare a situatiei?

James Hillman vorbeste despre aceasta stare cand scrie:

Dar sa te bucuri de aceste roade necesita a invata sa te accepti intr-o stare ambigua indiferent de cat de puternic este observat propriul tau eu. Fluida, activa, plina de contradictii nerezolvate este natura inconstientului care incearca sa se mentina in ciuda vointei egoului si a nevoii acestuia de logica.

Este ca si cum ai face autostopul. Nu stii daca vei fii luat cu masina in urmatoarul minut sau in urmatoarele trei zile. Inseamna a te arunca in propriul destin – o parte este alegere, o parte este a te preda.

In cel de-al doilea weekend am dansat gandindu-ne la ideea de a lasa ceva in urma, am lucrat cu gandul de a lasa fiecare moment, fiecare miscare a dansului, sa fie ca o “samanta” pentru urmataorea miscare. Am incercat sa ne calmam orice vointa care tine de constient sau de inconstient lasand fiecare clipa sa o nasca pe urmatoarea.

Totodata am facut exercitii pentru a ne intari capacitatea de a ramane dezorientati continuand sa traim momentul in loc de a ne re-centra- chiar si cand suntem in dezechilibru, sus in aer, sau in momente de euforie. In special in aceste momente am incercat sa lasam ceva in urma, sa mentinem o pace interioara, sa continuam cu o senzatie de planare asupra pamantului, asteptand prada-asteptand.

Pe parcursul acestor doua weekend-uri timpul a incetinit? Faptul ca ne-am folosit concentrarea si atentia ne-a oferit o zi mai lunga? Calitatea sferica a timpului a facut prezentul sa para mai larg deschis, ca si cum ar fii mai multe optiuni, mai multe experiente asezate in fiecare moment. Totusi la sfarsitul fiecarei zile eram toti surprinsi ca timpul se terminase, paruse totul atat de rapid.